Sa diferèntzia intre folclore e folclorismu

de Alessandra Casagrande


"Non verbum e verbo, sed sensum exprimere de sensu".
Santu Girolamo, in s’Epistola LVII de su De Optimo Genere Interpretandi.


Pro fàghere passos a in antis in sa sensibilizatzione de s'importàntzia de sa limba nostra, de sa cultura nostra e de èssere nois Sardos bios in su presente, abbaidende a s'imbeniente e abertos a su mundu, est fundamentale a non sighire trasformende·nos in unu museu de sas istàtuas de chera in mesu de sa naturalesa.

Devimus tènnere presente sa diferèntzia intre folclore e folclorismu e atuare de cunsighèntzia.
Su folclore pertocat s'Ischire de unu pòpulu, s'interpretatzione sua de su mundu, s'istùdiu de su mundu, in un'òtica dinàmica e bida, mescamente, in unu cuntestu determinadu.
Su folclorismu est sa decontestualizatzione de sa Cultura de unu pòpulu, finas de sos Ritos prus sentidos; est unu cumportamentu luadu dae una visione superfitziale e massificada, artifitziosa, no autèntica e cun sa finalidade printzipale de fàghere dinari cun su turismu.


Custu si dat cando unos grupos bestint sas bestimentas traditzionales e si ammustrant in sos aeroportos; cando sas Caratzas de su Carrasegare essint in sa punta de s'Istiu e in totue, a disora e foras de Logu. Apo intesu gente giustifichende custos atos comente una possibilidade de adòbiu intre Culturas. Ischimus chi no est gasi e chi pro custu bi sunt ocasiones adatas.

Su Carrasegare tenet unu significadu pretzisu, in unu perìodu determinadu de s'annu, e medas Ritos de su Carrasegare tenent su significadu issoro in cuddu particulare perìodu; e finas in dies e logos determinados.
Ca si nono si tratat de una mustra bèndida a sos turistas chi non tenet nudda a cumone cun una Cussèntzia Natzionale: finit pro èssere una bèndida a istracu baratu e no una manifestatzione de su chi semus istados, de su chi semus e de su chi dìamus pòdere èssere e amus a èssere.

Su Carrasegare, difatis, est ligadu a su ritmu de sa Natura, est simbulu de sa morte e da sa naskida sua, ki dae semper siguit andande dae Iberru a Beranu. Gai, dae semper, est ritu propitziatòriu de s’omine pro s’ingrassiare sa Natura matessiRitos antigos meda, e puru de importu mannu in su Mundu de oje, ube s’omine est perdende kin prepotèntzia s’armonia kin sa bida in custa terra.

Pro cumprèndere, ammentamus sa caminada, su passu, sos sartios ossessivos, sighidos de sos mamuthones e de sos issohadores, pro che mandare a tesu su male e pro mutire sa terra pro ki cumintzet a si k’iskidare colande dae su pasu de s’Iberru a sa bida de Beranu, in unu giru ki non finit mai.

Keret a dare cara pro defensare custa richesa umana, de cultura, de sentidu, contra un’impreu kene capu, decontestualizadu, mescamente in Istiu pro alligrare turistas: si kerent su Carrasegare, l’apent a tempus suo.



Foto de presentada: Marl Clevenger on Unsplash